FAQ

Detalii organizatorice Sărbătoarea Speranței

Check-in și accesul în Festival:


Intrarea la toate evenimentele festivalului a fost deja plătită de către organizatori, toate persoanele interesate pot achiziționa invitații gratuite.

Acces/Bilete:


1. Vineri, 20 octombrie Ora 19:00 - Program de dedicare pentru creștini.
Accesul la eveniment este liber pentru toți participanții în limita locurilor disponibile în sală.

2. Sâmbătă, 21 octombrie Ora 17:00 - Program de evanghelizare
Accesul la eveniment va fi în baza: 1. Biletelor primite de la bisericile locale. 2. Biletelor obținute prin departamentul Group Booking, pentru cei din afara Clujului. 3. Biletelor VIP, care sunt predate personal prin decizia Comitetului de Organizare a festivalului. Parcarea pentru autoturismele din această categorie este garantată.

IMPORTANT! Organizatorii au rezervat un număr considerabil de locuri pentru cei care nu au reușit să obțină un bilet. Astfel, ocuparea acestor locuri se va face în baza principiului: primul venit-primul servit.

3. Duminică, 22 octombrie Ora 17:00 - Program de evanghelizare
Accesul la eveniment este liber pentru toți participanții în limita locurilor disponibile în sală.

Pentru evitarea aglomerației la intrarea în sală, accesul în foaierul Sălii Polivalente va fi deschis tuturor oaspeților festivalului de la ora 15:00. Intrarea în sală se face de la ora 16:00. Valabilitatea biletelor expiră cu 15 minute înainte de începerea programului.

Cerințe de securitate pentru toți oaspeții și participanții la festival.


1. Intrarea în sală NU se poate efectua cu:
- saci mari și rucsaci (sunt permise numai genți mici pentru femei și pentru bărbați)
- recipiente de sticlă de orice dimensiune
- băuturi alcoolice de orice fel
- droguri, lasere, spray-uri, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele, materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale/DSLR, obiecte care îi pot răni pe ceilalți participanți

2. O percheziție corporală la intrarea în Sala Polivalentă este OBLIGATORIE pentru toți oaspeții și participanții!

3. Vizitatorilor aflați în stare de ebrietate nu li se va permite accesul.

4. Fumatul este interzis CATEGORIC în Sala Polivalentă - sala de spectacol, sala de gimnastică, foaier sau toaletă.

Securitatea și ordinea la eveniment vor fi asigurate atât prin personalul Asociației Sărbătoarea Speranței, cât și cu ajutorul voluntarilor, firmelor private de protecție, Poliției locale și a forțelor de ordine din subordinea Ministerul Afacerilor Interne.

Spațiu de parcare


Locurile de parcare sunt rezervate în preajma Sălii Polivalente numai pentru autobuze și microbuze ale departamentului Group Booking, precum și pentru toți participanții la program și voluntari. Locuitorii din Cluj sunt sfătuiți să vină la festival utilizând transportul public.